Zeii Olimpului

Pentru a veni în sprijinul celor care citesc nedumeriți titlul, e bine ca în preambulul discuției să vă stabiliți ceva clauze ce nu ar limita exercițiul libertății sindicale. 

Sunt convins că deja majoritatea colegilor ce azi lucrează într-un penitenciar simt cum angajatorul, prin umbra măsurilor de protecție împotriva lui COVIDuț, au simțit cum schemele și deciziile dispuse de fiecare director de penitenciar îi îmbată pe aceștia cu idealuri supreme. 

Unele măsuri le înțeleg a fi justificate și oportune, dar unele sunt total inutile și aduc atingere demnității în muncă. 

Cu alte cuvinte, în viziunea subsemnatului, nu văd cum un halat de muncitor calificat într-o meserie, respectiv dulgher, faianțar sau zidar, ar putea să ne protejeze împotriva îmbolnăvirii sau cum uniforma ce necesită a fi îmbrăcată zilnic, în schimbul hainelor civile, reușește să țină virul la distanță mare…. 

Cunosc faptul că necesitatea instituirii și ocrotirii dreptului la demnitate în munca decurge din relația de subordonare care se stabilește între director și subordonați. 

De asemenea, cunosc faptul că directorul are dreptul de a da ordine și dispoziții, de a stabili sarcini, atribuții și de a verifica modul de îndeplinire a acestora. 

Totodată, ne e cunoscut faptul că, noi, subordonații, în realitate, suntem obligați să ducem la îndeplinire sarcinile primite, ordinele și dispozițiile ce le primim.  

Dar, atenție, acum vine partea interesantă: în exercitarea prerogativelor sale, directorul nu trebuie să aducă atingere drepturilor fundamentale ale persoanei, să nu manifeste față de subordonat un comportament abuziv, insultător, disprețuitor, să stabilească sarcini de serviciu inferioare pregătirii sale, să modifice locul muncii, iar de obligațiile generale de informare, consultare și comunicare, cred că nu are rost să mai pomenesc. 

Personal, subsemnatul, am observat bucuria din ochii celor ce, văzând, luând în considerare, ținând seama de, în baza, în temeiul, în conformitate cu o serie de trimiteri creative (sic!) sau dispoziții la fel de creionate, directorii își arată mușchii, crezând că ei sunt bine lucrați. 

Înainte să vă mai povestesc de mai marii directori ce se cred într-o lucrare din Legendele Olimpului și cred că ei ne-au învățat a scrie, zic să poposim puțin la sindicalismul de sistem, care, sincer, în viziunea subsemnatului, duce mai mult lupte interioare în loc să nareze mai mult faptele legendare ale Zeilor din Olimp. 

Dacă la una din organizațiile sindicale nu aveam pretenția unei reacții în modul de desfășurare a relațiilor de muncă, la celelalte, absența clauzelor prin care se concretizează conținutul dispozițiilor impuse, parcă aplică prin analogie ceva clauze de neloialitate față de oamenii ce privesc atent spre ei. 

Realitatea faptică e alta, se mimează dialogul, se mimează respectul, regulile de desfășurare a activităților din unități se rezumă la gândirea zeilor, obligațiile impuse de legislație nu mai există. Însă, greșeala asta ne aparține nouă, liderilor de sindicat și mai puțin oamenilor, pentru că, decât să ne arătăm mușchii între noi, mai bine ne arătăm toți mușchii în fața Zeilor din Olimp. 

N-aș vrea să vă obosesc prea tare azi, așa că mă opresc aici, dar vă promit că o sa revin…..