Federatia Politistilor de Penitenciare, protest in Moldova!

Federatia Polițiștilor de Penitenciare continuă seria protestelor in stradă , conform calendarului Cartel Alfa. Astăzi sindicatele Novo Legis , din Penitenciarul Botoșani si Iuris, din Penitenciarul Iași, au pichetat Prefectura Botoșani, lângă ei aducând colegi sindicaliști din SNPPC și asistență socială.

Președinții celor doua organizații sindicale, Dorin Șcarli si Răzvan Chilărașu, alături de oamenii pe care i-au condus, au făcut auzite revendicările noastre și in Moldova, astfel încât, in scurt timp , mesajul nostru va răzbate in toată România.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu, prefectul Botoșaniului, a invitat reprezentanții sindicaliștilor la negocieri, Federația Polițiștilor de Penitenciare fiind reprezentată de către vicepreședintele federației, Răzvan Chilărașu, ocazie cu care revendicările noastre au fost transmise Guvernului României, prin intermediul prefectului.

Sindicatele afiliate Federației Polițiștilor de Penitenciare au exercițiul protestelor in stradă, incă nu au uitat anii 2009-2010, când tot aceste partide, aflate la guvernare, au atacat bugetarii.

Vom continuat protestele si in curând vom fi și la Ministerul Justiției, minister care gestioneaza sistemul penitenciar.

Venim!!!