” Știi că mâine dimineață, poți salva o viață”!

Publicat în FPP

Federația Polițiștilor de Penitenciare nu rămâne indiferentă față de suferințele semenilor noștrii care au nevoie de sprijin in situații de impas existențial. Principalele obiective ale unei astfel de organizații trebuie să aibă la bază intrajutorarea.

Prietenia mișcă instituții.

Intr-o după-amiază, părintele Georgian Tudor, ne-a lansat invitația de a fi parte a acestui binecuvântat proiect și nu am ezitat nicio clipă.

Nimic nu iți poate ofeti linistea inaintea unei nopți decât convingerea că poți merge la culcare, știind că prin gestul tău mâine poți salva o viață.

Federația Polițiștilor de Penitenciare, prin Sindicatul Fraternitatea din Penitenciarul Giurgiu, alături de Episcopia Giurgiu, Primăria Municipiului, Consiliul Judetean Poliție, Jandarmerie, Politia de Frontieră, Crucea Rosie , Sindicatul Județean Solidaritatea Sanitară Giurgiu etc sprijină, prin donare de sânge , acest frumos proiect.

Pentru cei care nu au donat niciodată sânge, si eu aflându-ma in aceeași situatie, vă impărtășesc din experiența mea și vă incurajez să dați curs unui astfel de demers.

Parcursul a fost simplu, la orele 22, prieten vechi, Bogdan Vasilescu, presedintele Sindicatului Judetean Solidaritatea Sanitară Giurgiu, mi-a dat un sms si mi-a comunicat că in dimineata ce va urma, la orele 8, suntem planificati la Centrul de Transfuzii Sanguină Giurgiu și așa s-a intâmplat.

La orele 8.00 am fost acolo, am fost intâmpinați de o echipă medicală, dinamică, profesionistă si amabilă , coordonată de către doamna dr. Mirela Moroșanu, iar timpul petrecut acolo a fost unul de calitate, ocazia cu care am primit toate informațiile necesare procesului de donare.

Criza de sânge din România, mai ales în situații de urgență, a fost și rămâne deocamdată una din marile probleme de care se lovește sistemul medical românesc.

Găsirea unor donatori potriviți vine de multe ori prea târziu și duce la situații disperate ale celor care au persoane în nevoie de transplant sanguin.

De cele mai multe ori cadrele medicale  sunt nevoite sa puna sarcina găsirii donatorilor potriviți pe umerii familiilor.Acestea ajungând să își contacteze rudele și prietenii, sau chiar fac apeluri disperate în presa, încercând să găsească donatori.

Lipsa sangelui intr-o anumita localitate este o problema majora de cele mai multe ori. Cazurile in care este nevoie de transfuzie sanguina cresc in fiecare zi, iar stocurile de necesare de sange se epuizeaza rapid.

In Romania serviciul de ambulanta incearca sa acopere aceste solicitari dar de cele mai multe ori ambulantele sunt ocupate cu urgentele din teren  fiind indisponibile. 

La Centrul de Transfuzii donarea de sânge se face în condiții de  maximă siguranță în ceea ce privește măsurile ce se impun în contextul pandemiei de Coronavirus. Asta au încercat reprezentanții unității de transfuzii să le transmită giurgiuvenilor care doresc să întindă o mână de ajutor celor aflați în căutare disperată de sânge. Chiar și în aceste condiții, numărul donatorilor a scăzut considerabil. Potrivit reprezentanților centrului de transuzii, de la începutul pandemiei au existat zile în care s-a prezentat doar o singură persoană pentru a dona, iar într-o săptămână numărul acestora nu trece de 10. Cei ce au de suferit sunt cei supuși unor intervenții chirurgicale. Stresul pacienților din spitale care depind de transfuzia de sânge este similar stresului pe care fiecare dintre noi îl resimțim în legătură cu virusul COVID. Nevoia de sânge este permanentă, iar donarea de sânge este singura șansă pentru cazurile grave, copii si adulți, care au nevoie de sânge pentru a supraviețui. În cazul lor, lipsa de sânge poate fi fatală. Cei care vor totuși să doneze, trebuie să știe că vor fi supuși unor protocoale. Potrivit reprezentanților unității sanitare, tuturor celor care se prezintă la sediul unității li se ia temperatura, li se pun la dispoziție recipiente cu dezinfectant pentru mâini. Totodată, persoanele interesate trebuie să știe că în ceea ce privește scaunul de donator precum și celelalte echipamente, igienizarea și dezinfectarea acestora se face foarte des.

Federatia Polițiștilor de Penitenciare incurajează polițiștii de penitenciare să isi ajute semenii, prin donare de sânge, iar pentru o bună coordonare, președintii sindicatelor afiliate Federației Politistilor de Penitenciare pot dezvolta astfel de colaborării pe plan local.

Nimic nu este mai important decât VIAȚA!!