Reformulare principii, valori și priorități!

Publicat în FPP

Nu mai este o noutate pentru angajații sistemului penitenciar, formula fiind deja patentată. Când se schimbă politicul, se schimbă și conducerile, insă noutatea este adusă de noua abordare prin care practic se rescriu valorile și principiile in sistemul penitenciar.

Conform Legii 145/2019, statutul polițistului de penitenciare, valorile si principiile care guvernează activitatea polițiștilor de penitenciare, și pe care vă recomandăm să le aplicati in toată cariera dumneavostră , sunt:

I Principii

a. supunere deplină față de lege,

b. respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, in condițiile prevăzute de lege,

c. egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacităților profesionale,

d.responsabilitate și impartialitate,

e. eficacitate și indeplinirea atribuțiilor de interes public,

f. eficiență in utilizarea resurselor,

g.ierarhie organizatorica si funcțională.

II Valori

a. integritate,

b. obiectivitate,

c. transparență,

d.receptitate și responsabilitate profesională.

La oameni noi, principii și valori noi , transmise de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorilor de unități:

I.  Principii

a. ZERO elemente de violentă fizică/verbală  din partea partea polițiștilor,

b. Inchiderea gratiilor care sectorizează secțiile,

c. Prezenta supraveghetorilor in spatele ppl care distribuie masa/sala de mese,

d. Neutralizarea influenței ppl cu preocupări de șantaj, cămătărie, găști și clanuri,

e. Percheziția corporală sumără.

II. Valori

a. Viață,

b. Integritate corporală,

c. Evadare,

d. Relații neprincipiale cadre/ppl.

What the???

Prezumăm că aceste ” principii și valori ” au fost  transmise directorilor de unități  in afara programului de muncă, când tot omul  mai are dreptul să mai se și relaxeze și să iși mai permită și o glumă, altfel ar fi de luat in serios, chiar dacă la pachet au fost trimise si cele 4 +5 „linii de granita”, care pentru cei 36 de directori imputerniciti sună a amenințare .

Din toate mesajele transmise cu unul suntem de acord- Starea de Curățenie, pe care noi ne-o asumă si la modul direct, adică chiar este nevoie de curtenie prin pușcarii, și nu doar când avem vizite CPT, CEDO etc, ci permanent, dar și la figurativ, prin care spunem că este nevoie și de o curățenie printre directorii de pușcării, imputerniciti pe funcții, de ani de zile.

Perspective manageriale de viitor, folosirea deținuților apti de muncă , in procent de 80%. Asta ne duce cu gândul la promisiunile nerealizabile, dar care dau bine. Instinctual ne-am amintit de foștii ministri ai justitiei si directorii generali ai ANP care, la incepu de mandate, promiteau constructii de puscarii si sediii de ANP. Dacă se tineau de cuvânt , la câte promisiuni au fost, fiecare detinut avea puscaria lui si fiecare angajat din ANP avea propriu sediu.

Nu suntem și nu ne  alocam o pozitie de opozitie , sau de frânari ai proiectelor mărețe, nici nu partizam ca altii, insă un pic de obiectivitate si o intoarcere la realitatea din România, nu ar strica, nu de alta, dar esecul managerilor a fost generat tocmai de echipa care, deși nu credea in obiectivele managerului, in mod lingușitor l-au incurajat să alerge spre drumul ce ducea spre prăpastie.

Cum nu avem pretenția să le știm pe toate , ne documentăm și aflăm ce spun specialiștii despre management, in definirea actului managerial:

Fayol stabilește cinci activități de ale managementului:

– prevederea,

-organizarea,

– conducerea,

– coordonarea ,

– controlul.

Fiind  inceput de mandat, prevederea, la nivel de profesionisti, ar insemna : a pregăti viitorul, a acționa in consecință, folosind programe de acțiune bazate pe resursele intreprinderii, natura și importanța operațiunilor in curs și posibilități de viitor, folosind o bună organizare, care se referă la stabilirea responsabilităților fiecărui membru al organizatiei , modelul de elaborare a deciziilor, un set de relații formale care să sustina scopurile organizatiei, să faciliteze pregatirea și implementarea planurilor , apoi putem vorbi de o conducere profesionistă , care să implice un management eficient,  cu un manager care să inspire, să stimuleze, să insufle simțul datoriei și să fie un exemplu pentru toți.

Esecul managementului este dat, printre altele, de imposibilitatea managerului de a convinge echipa să cupleze la obiectivele și idealurile pe care vrea să le implementeze, ori acest proces de cuplare se face prin fine motode psihologice și nu prin trasarea a 4+5 linii de granită.