Factori de decizie indoielnici, dar bine pironiți!

Publicat în FPP

Sistemul de conducere al penitenciarelor prin metoda imputernicirilor, care din situații de excepție a fost transformat in normalitate, pentru intreținerea mascată a unui sistem clientelar , având la bază obediența față de vârful ierarhiei , este cel mai nociv sistem de management al instituțiilor, practic a făcut din anonimii sistemului elemente de referința, care se vor modele profesionale.

Sistemul este bine patentat , in spatele acestuia fiind o incrângătură de neamuri( soti, soții, fii, fiice și cumetrii) care in timp au căpușit funcțiile cheie ale sistemului penitenciar făcând practic imposibilă demascarea matrapazlâcurilor generate de pseudo-managerii de pușcării si despre astea atât presa, cât și organizațiile sindicale, au tot scris in media.

In prezent din 46 de functii de directori de penitenciare aproximativ 36 sunt ocupate prin această suveică a imputernicirilor, unii de ani buni de zile, fără ca nimeni să le evalueze competențele și abilitățile manageriale.

Paradoxul este dat de faptul că pentru functii de conducere mai mici se impune ca cel vizat imputernicirii să indeplinească cumulativ condițiile necesare ocupării funcțiilor prin concurs, insă pentru functia de director nu sunt astfel de cerinte, peste noapte sunt inventați și imputerniciti directori, fără ca măcar să fie supusi unei testari psihologice si ne mirăm când unii o iau pe cărării.

După 10 ani avem funcția de director general ocupată prin examen, insă pentru funcțiile de directori nu exista o preocupare de prioritizare a ocupării prin concurs, probabil imputernicirea crează și obediența fată de cel care are aceasta putere a deciziei și poate de aici avem prioritozari pentru fel de fel de specialisti, mai putin pentru directori.

In relația cu federatiile sindicale directorul general insistă pentru intărirea autorității directorilor de unități și poate că asta nu este un lucru greșit dacă pe functiile respective erau ofiteri certificati prin examene, nu promovati pe sistemul obedientei.

Din fericire avem ofiteri care functioneaza optim pe functiile de directori, insă avem și o categorie de ofiteri promovati prin imputernicire pe functii de directori care functionează distorsionat si pentru această din urmă categorie nu ne vom pune niciodata in acord cu voința directorului general; si cazurile sunt destule si se stiu derapajele acestora.

Cei mai periculoși oameni din orice organizație sunt oamenii care nu isi cunosc propria valoare și carora , prin imprejurari favorabile acestora , li s-au creat, sau si-au creeat , o falsă valoare; si aici vă dau un exemplu de distorsiune privind functionarea sistemului de recompensarii și sanctionări care intărește comportamente.

Să presupunem că avem un ofițer cu functie medie de conducere, de exemplu sef serviciu, sau șef sectie, care nu are experienta functiei de comandă de top management și printr-un concurs de imprejurari , peste noapte, este imputernicit director la un penitenciar de dificultare medie, cum ar fi Severin, insa in câteva luni de exersare a funcției de conducere face praf unitare, invrajbeste personalul intre ei, ia decizii in mod abuziv si când lucrurile scapă de sub control, este retras de acolo și , pentru a-i mai da o șansă, este retrogradat si pus , tot prin imputernicire, pe o functie de director adj SDRP, dar la un penitenciar cu o complexitate crescută, cum ar fi de exemplu Giurgiu.

Nu se poate motiva mutarea ca fiind salvarea unui penitenciar ci este poleit in salvatorul si reformatorul unei penitenciar de maximă siguranță , pentru a fi mai usor acceptat de colectivitate.

După doua luni de implementare a viziunii reformatoare , sectorul pe care il coordonează in mod direct are intr-o săptămână doua evenimente deosebit de grave, nemaintâlnite in istoria entității:

  • Doua lipsiri de libertate in mod ilegal,
  • O evadare rusinoasă.

In situația pur ipotetică descrisă de noi gruparea face scut in jurul messiei reformatoare, este sacrificat un alt ofițer cu functie superioară de comandă și, paradoxal, personajul in cauză in loc să fie sancționat este promovat pe functia cea mai inaltă, de director.

Acesta este doar un exemplu ipotetic in care sistemul de recompensare și sanctionare a actionat in mod gresi și a intărit comportamentele distorsionate ale funcțiilor de conducere.

După această poveste câți dintre directorii adjuncți, dacă s-ar fi aflat in situația descrisă ,nu si-ar fi dorit să aibă parte de așa evenimente și asa susținatori, dacă calea spre succes este aceasta?

Istoria ne-a demonstrat că oricâtă incredere ,energie și timp ai investi intr-un om cu orizonturi limitate , sau intr-un infatuat din categoria ” eu le știu pe toate” , nu este decât o pierdere de timp și entitatea poate suferi grave prejudicii.

Din pacate legea și dreptatea făcută in sistemul penitenciar nu este măsurată cu aceeași măsură.

Uneori chiar și Direcția Inspecție Penitenciară este trimisă să albească pe cei care se innegresc și nu să impartă egala dreptate.

Legea( 145/2019) ar trebui să fie una pentru toți, și daca tot suntem la momentul invocării ei, ar trebui să o citim și să o interpretăm in litera și spiritul ei, nu să decupăm din context pasaje care să dea o altă conotație sensului:

Art.5

Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după următoarele principii:

a) supunerea deplină față de lege;

b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege;

c) egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale;

d) responsabilitate și imparțialitate;

e) eficacitatea și îndeplinirea atribuțiilor în interes public;

f) eficiență în utilizarea resurselor;

g) ierarhia organizatorică și funcțională.

Federația Polițiștilor de Penitenciare va sustine orice demers al directorului general care are la bază principiile prevăzute in lege, echilibru , echidistanta , tramentul egal si nediscriminatoriu, promovarea pe baza meritelor și capacităților profesionale fața de tot personalul sistemului penitenciar , incepând cu ultimul incadrat și terminând cu cel mai experimentat și va fi un opozant neobosit fată de promovarea care are la bază doar sistemul obedienței și al ințelegerilor de cumetrie.

Pentru asta vom devuala public orice situație creată , sau intreținută și atunci când direcțiile nu sunt lasate, sau nu iși fac treaba cu bună credința , vom apela la alte instituții abilitate pentru arbitraj.

Solicitam in mod public ministrului justiției și directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor să pună cât mai urgent capăt acestei incrângături ce a căpușit funcțiile de conducere a unităților penitenciare și să organizeze concursuri pentru ocuparea acestora!