Samurai versus Cneaz!

Publicat în FPP

Fără a subestima rolul și importanța celor doua categorii( samurai / cneaz și manageri) spunem că atunci când in mintea omului intervine un conflic de rol, comportamentele sunt cel putin bizare.

Am tot reclamat și o să reclamăm , măcar până când revendicările noastre ajung și la urechile ministrului justiției. Practica abuzivă de a ține pe funcții de conducere de top manageri, ani si ani la rând, a unor privilegiați, pentru că sunt și câțiva imputerniciti care respectă macar limitele bunului simț și nu se impăunează cu oportunitatea de a fi directori de penitenciare doar printr-o fericită circumstanță care le profită , crează mari prejudicii imaginii polițiștilor de penitenciare și generează medii conflictuale pentru că aceștia nu au minime cunoștințe si abilităti in ale managementului, iar cei care ii fericesc, ii și protejează, impotriva tuturor prostiilor pe care le fac, pentru a-si apăra propriul blazon, nevând să se creadă că au gresit atunci când au girat pentru ei.

Zilnic apar fel de fel de fapte de vitejie ale acestor imputerniciti, astăzi vă dăm doar câteva cazuri, cu titlul de exemplu, reclamațiile și solicitările de sprijin venite din partea angajaților disperați de comportamentele aceatora fiind multiple:

  1. Samuraiul de Botoșani. De curând apăru, pentru că se poate, un nou privilegiat in Penitenciarul Botoșani. Simulând lipsa de ofițeri cu experiența in operativ, pe Cărări intortocheate, a fost imputernicit un ofițer fără o zi de experiență in sectorul operativ, pe funcția de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar. Cum in mintea lor cred că inainte de responsabilități sunt privilegiile, incă de la debut, in Penitenciarul Botoșani# proaspătul privilegiat a declanșat un mega conflic pornit de la convingerea personală ca atasat funcției de director adjunct SDRP stă si locul de parcare personalizat, astfel că acesta a indrăzbit să dispună agenților din post contol să aibă in consens si locul de parcare pe care si l-a arondat, odată cu functia obtinută prin conjunctură. Pentru că un agent a indraznit să parcheze pe acear loc, acesta a fost scos din serviciu, chiar când desfășura activitătile premergătoare apelului pentru că urma să soseasca BOSS si trebuia să găsească parcarea liberă, altfel ieșea război. Incidentul nu a fost izolat, ci s-a repetat cu mai mult tupeu. Pentru că un ofiter din operativ a parcat pe același loc, a fost chemat in biroul directorului adjunct si apostrofat, și sub amenințarea unui comportament de samurai, i s-a dispus să mute de urgență măsina. Lovit de refuzul ofiterului, samuraiul se lansă amenințător pentru viitor.
  2. Cneazul de pe Giurgiu. Pentru a nu părea o discriminare, dăm in această seară si un al doilea exemplu de privilegiat, cu comportament asemănător, dar pe cai mult mai mari. Șeful Serviciului Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar de la Târgu Jiu, imputernicit , tot prin conjuncturi favorabile, după peripetii pe la DIP si Penitenciarul Severin, director adjunct SDRP la Penitenciarului Giurgiu, si dupa o evadare și doua puneri in libertate in mod eronat, pe modelul de promovare a lui Mos Tunel de la Focsani, uns director al aceleiasi unităti pe care trebuia să o protejeze in mod direct de evenimente negative, din pozitia de director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar. Ca si la Botosani si aici acesti imputerniciti cred ca , alaturi de functii , stau atărnate niste privilegii care ii situează deasupra tuturor. Daca la Botosani revendicarea locului de parcare in nume personal și exclusiv este sub un acoperis făcut din contributiile personale ale angajatilor, la Giurgiu e cu blocarea domeniului public, cu barieră personalizată, avand telecomenzi de acces doar acesti privilegiati, locurile de parcare ale acestora fiind date in consemn la posturile de control ai muritorii de rând nu pot parca nici măcar in apropiere, pe motiv că blochează căile de acces. Pentru că locurile de parcare pentru angajatii unitatii au devenit indisponibile, in timp ce parcarea de BOSS, stă pe jumătate goală, angajatii au inceput să parcheze masinile de-al lungul soselei, inregistrându-se si câteva incidente rutiere.

Cum , prin asa- zisa politică de intărire a autorității directorilor, incepută de A.N.P., nu ai unde să te mai plângi și să aștepți o analiză pertinentă, DIP redirectionând plângerile spre solutionare tocmai spre reclamat, ca să-si rezolve singur reclamatia si să conceapă răspunsul si in format word, rămâne să ne dezvoltăm imaginația și să chemăm in arbitraj alte autorităti ale statului, despre care credem că au o anumită libertate pentru o apreciere obiectivă.

Si pentru că in aroganța creată de accesarea functiilor doar pe motiv de privilegiu, imputerniciții iți aruncă ironic in fată că ei sunt singurii care decid si isi asumă asta, pentru ca aceste replici să nu rămână doar la nivel declarativ ci chiar să aibă posibilitatea să isi exerseze asumare, le vom crea cadrul legal să se desfăsoare. In prezent este pe rol dosarul ne.52/P/2021, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la acordarea majorărilor salariale de 50% și, cu siguranță , vor mai fi și altele.

Sistemul penitenciar are nevoie, in regim de urgență, de manageri profesioniști ( dga, directori de directii, directori si directori adjuncti de unitate) validati prin concurs, nu de urechisti, avizi de privilegii.

Până nu se intelege in mod clar că prioritizarea incadrării functiilor trebuie să aiba nivelul zero pentru functiile de top manageri, imaginea functiilor de top manageri se erodează prin contributia neincetată a unor astfel de elemente.

Chiar si procedura imputernicirii, ca situatie de exceptie, trebuie supusă principiului transparentizării și accesului pe baza meritelor si capacitatii profesionale si procedura ar fi simplă:

  • Publicarea pe site-ul ANP a functiilor vacante ce urmează a fi ocupate prin imputernicire,
  • Testare paihologică, pentru că au inceput să apară prea mulți samurai pe functiile de top manager,
  • Interviu psiho- profesional.

Până atunci ne rezervăm dreptul să credem că incă nu este despre profesionalism ci despre cumetrii!