Noncombat in fața nedreptății.

Publicat în FPP

O experienta de peste 20 de ani in sistemul penitenciar iți poate oferi dreptul conturării unor concluzii și proiectării unor evoluții.

Inainte de anii 1991 sistemul penitenciar era in coordonarea Ministerului de Interne si in urma unor analize s-a decis că nu este corect ca un minister care este implicat in procedura de anchetare să fie implicat si in procedura de reeducare, astfel că această sarcină a custodierii și reeducării a fost transferată Ministerului Justiției.

Mai târziu , in anul 2004, evoluția tărilor europene a determinat România să demilitarizeze sistemul penitenciar așa că brusc am trecut de la Legea 80 la Legea 293/2004, Statutul fuctionarului public cu statut special.

Demilitarizarea din acte nu a adus la pachet și demilitarizarea in fapt , astfel că aceste cutume generate de ” Ordinul se execută, nu se discută”, s-au mentinut peste ani și tendintele se manifestă si in prezent.

Poporul român a fost educat intr-o formă a obedienței fată de stapân , chiar și vorbele populare indemnau in acest sens, iar bărânii noștri ne indemnau cu vorbe care ne determinau comportamentul fața de orânduire:

” Mamă, capul plecat, sabia nu-l taie” sau ” Daca primesti o palmă, să intorci si celalalt obraz”; si uite așa , inoculată , incet, incet, teama față de ” Stăpân” , ne-a fost adânc sădită in suflet.

Azi ne intrebăm de ce reactionăm așa in fata nedreptății, sau mai bine zis, de ce nu reacționăm?

Iată de ce?

Pentru că așa am fost programați, nu știu dacă genetic, dar sigur educațional, pe modelul teoriei behavioriste.

Puterea așa ne-a educat, ne-a băgat adânc in minte că nu putem fi decât IOBAGI.

Până si celebra Capodoperă a poeziei populare românești, Miorița, despre care se zice că a fost descoperită de Alecu Rusoo, in Muntii Vrancei, la Mănăstirea Soveja, a fost furată si publicată de mult mai cunoscutul Vasile Alecsandri , ne indemănă la supunere ,ca formă de jertfă in fața nedreptății.

Acestea sunt doar câteva exemple, dar insumate cu alte, ne definesc teama de a ridica capul plecat in fața asupritorilor.

Nu am fost și nu suntem un popor traditional de luptători, poate si de aceea in regulamentele militare este stipulat drepul comandantului, de a te executa prin impușcare , pe timp de razboi, dacă abandonezi lupta.

Privim și comentăm șoptit in barbă toate nedreptățile la care suntem supuși și nu avem curajul de a spune ce gândim.

Am fost martorii unor perioade in care profesioniștii isi aveau locul bine meritat, suntem contemporani ai fățarnicilor erijati in făuritori de destine și,. cu toate aceste experiențe , tăcem complice la tot ce se intâmplă și tăcerea noastră le validează comportamentele.

Cu mâhnire in suflet am fost sub comanda unor neaveniti care aveau comportamente bizare si viitorul ne-a validat credintele pentru că s-au pensionat pe caz de boală psihică, direct de pe funcțiile de directori.

Pentru fiecare schimbare a sistemului penitenciar au fost mari opozitii, chiar și agresivitatea pasivă e o formă de opoziție insemnată.

Poate nu ar fi rău să luăm in calcul, având in vedere toate experiențele anterioare, o noua formă de conducere a unitătilor penitenciare, o formă de disipare a deciziei in mâna a mai multor oameni, ca să evităm pentru viitor situatiile in care un dezaxat decide impotriva vointei unui consiliu de conducere , format din mulți ofiteri, specialisti pe domeniile lor de activitate.

Sțim toți că cei care dețin puterea absolută si care le confera o mare stare de confort vor fi cei mai mari opozanți, dar poate că nu este prea devreme să luăm in calcul un mod de management al penitenciarelor printr-un CONSILIU ADMINISTRATIV , care să decidă cu majoritate de voturi, iar directorul să conducă intre intâlnirile consiliului administrativ, pentru punerea in aplicare a deciziilor consiliului.

Dacă unii spun că este prea devreme, eu spun că poate deja se face prea tărziu.

Nu este bine să concentrezi puterea decizională in mâna unui singur om pentru că așa apare fenomenul descris ca Betia Puterii și de aici abuzurile.

Oare câți dintre voi nu ați fost martori in sedintele in care intregul consiliu de conducere a spus intr-un fel și, rânjind, directorul a decis altfel.

Si știti de ce?

Pentru că poate, pentru că legea e strambă si nu răspunde nevoilor actuale ale sistemului ci hrănește orgoliilor celor care au rămas ancorați in nostalgia vremurilor milităroase.

Azi , intr-o conjunctură profesională, am retrăit vremea poveștilor.

De această dată , terapeutice , așa că impărtașesc cu voi una pe care o consider potrivită scrierii mele:

FRICA!!!

Intr-o indepartata savana africana, un leu ratacea de mai bine de douazeci de zile, pirdut de grupul sau.
Foamea si setea il devorau. Puterile il paraseau. Se simtea sleit.

Din fericire, intr-un tarziu gaseste un lac cu apa cristalina.
Isi aduna toate fortele, isi face elan si dintr-un salt se afla pe malul lacului. Dar, in momentul in care se pregateste sa se adape, isi vede chipul reflectat in oglinda apei.

  • Wow, exclama cu spaima! Lacul apartine altui leu. Si se retrage fara sa bea.

Setea insa era tot mai nimicitoare si stia ca daca nu va bea va muri.
Isi face curaj si se apropie din nou de lac, dar din nou isi vede chipul si din nou fuge.

Si asa, de multe ori s-a apropiat si s-a indepartat de ceea ce avea puterea sa-i salveze viata, ingrozit fiind ca leul care pazea apa il putea ucide.

Setea devenise de nesuportat. Stia ca daca nu va bea nu va avea nicio sansa sa traiasca.
Intr-un final, disperat, hotaraste:

  • Voi bea, fie ce-o fi! Daca celalalt leu ma va ucide, ma va ucide si gata! Oricum daca nu voi bea apa voi muri. Mai bine sa mor devorat de alt leu, decat de sete.
    Ori ori! Daca e sa mor voi muri. O sa fie doar o data. Nu poate fi de doua ori.
    Si daca n-o sa mor sfasiat de dintii leului, am sansa sa traiesc.

Se apropie cu hotarate de lac. Nimic nu mai conta.
Isi baga capul in apa si…constata ca adversarul sau, temutul leu, disparuse. Nu era nimeni care sa-l impiedice sa bea cata apa voia.

Frica!!!
Frica nu e reala.
Frica e doar o proiectie a mintilor noastre.
Cand avem curaj sa ne infruntam fricile, fricile dispar.

Nu permite ca gandurile tale pline de frici sa te domine si sa te impiedice sa-ti atingi telurile.

Fii curajos! Infrunta-ti fricile!”.