Acțiune umanitară!

Publicat în FPP

Prin Hotarâre a Biroului Executiv, la inițiativa secretarului general Deleanu Valentin, Federația Polițiștilor de Penitenciare se alătură cauzei umanitare de a sprijini copiii și femeile ucrainieni care s-au refugiat pe teritoriul României.

Ei nu au nicio vină pentru deciziile politice ale adultilor!

Peste noapte, copilăria lor a fost schimbată si fața neagră a războiului i-a aruncat direct in haosul neprevăzutului.

Prin Vama Siret au intrat cei mai multi refugiati, iar cei ajunși in Botoșani nu mai au bani, cardurile le-au fost blocate, iar băncile nu schimbă crivnă.

In aceste coordonate BEX-ul Federatiei Polițistilor de Penitenciare a mandata Sindicatul Novo Legis Botoșani, prin vicepresedintele federatiei, inspector de politie penitenciară Razvan Chilărașu, să coordoneze la fața locului această campanie pe care noi o sprijinim.

Din această dimineață si până acum, prin toate sindicatele afiliate Federației Politiștilor de Penitenciare și nu numai, am reusit să strângem 15.000 ron, care vor fi gestionați de către vicepreședintele federației , ajutat de polițiștii de penitenciare din Penitenciarul Botoșani, care vom asigura alimente, apă si cele necesare.

O parte dintre refugiati au fost cazati in hoteluri din Botoșani, insă spațiile sunt neincăpătoare pentru cei peste 20.000 de refugiati care au intrat prin această zonă, cei mai multi dorm in corturi pe Vârful Câmpului, dar si in Darabanului.

Mamele și copiii ucrainiei au nevoie de sprijin și orice ajutor venit e de folos.

Federația Politiștilor de Penitenciare a reusit să facă rost și de două apartamente care vor fi puse la dispoziția mamelor și copiilor refugiati, pentru a putea face un duș și a se odihni.

Bex-ul Federației Polițiștilor de Penitenciare se va ocupa in continuare de strangerea de fonduri care va fi dirijată către colegii noștri de la Penitenciarul Botoșani, care vor coordona activitatea de la fața locului.

Avem cunostință că si colegii noștri de la SNPP sprijină refugiații care intră in România prin vama Isaccea, Tulcea.

Sunt mândru de POLIȚIȘTII de penitenciare!