Informații despre salarizare!

Publicat în FPP

In contextul in care in mediul on-line au fost lansate fel de fel de zvonuri privind salarizarea polițiștilor de penitenciare( se acorda majorarea de 1/4 promisă de Bode, ministrul MAI, se modifică actuala lege a salarizării si sporurile vor fi de maxim 30% etc) si fel de fel de impăunări cu actiuni salvatoare, președintele Federatiei Polițiștilor de Penitenciare a avut in această zi un dialog cu reprezentantii Ministerului Justiției, cât si cu directorul general al Admimistratiei Naționale a Penitenciarelor, dl. Dan Halchin, cu privire la aceste aspecte.

Urmare a dialogului au rezultat că atât Ministerul Justiției cât și Administratia Națională a Penitenciarelor monitorizează atent tatonările politice din zona demersurilor legislative și dacă va fi luată o decizie pe salarizare se va face pentru toate institutiile din structura de apărare, ordine publică și siguranța natională, fiind oferite garantii că nu vor exista abordări diferite intre structurile din domeniul sigurantei nationale.

De asemenea, tot azi, impreuna cu alte doua federatii reprezentative din sistemul penitenciar , am cerut ministrului justitiei să ne vedem fața in fată pentru o discutie tehnică.